Infinitiv: a şti
Gerunziu: ştiind
Participiu: ştiut
Prezent
| Persoana | Conjugarea | |
|---|---|---|
| pers I sg. pers II sg. pers III sg. pers I pl. pers II pl. pers III pl. |
eu tu el/ea noi voi ei/ele |
ştiu ştii ştie ştim ştiţi ştiu |
Trecut
| Persoana | Perfect compus | Imperfect | Perfectul simplu | Mai mult ca perfectul | |
|---|---|---|---|---|---|
| pers I sg. pers II sg. pers III sg. pers I pl. pers II pl. pers III pl. |
eu tu el/ea noi voi ei/ele |
am ştiut ai ştiut a ştiut am ştiut aţi ştiut au ştiut |
ştiam ştiai ştia ştiam ştiaţi ştiau |
ştiui ştiuşi ştiu ştiurăm ştiurăţi ştiură |
ştiusem ştiuseşi ştiuse ştiuserăm ştiuserăţi ştiuseră |
Viitor
| Persoana | Viitor I | Viitor anterior | Viitor popular | |
|---|---|---|---|---|
| pers I sg. pers II sg. pers III sg. pers I pl. pers II pl. pers III pl. |
eu tu el/ea noi voi ei/ele |
voi şti vei şti va şti vom şti veţi şti vor şti |
voi fi ştiut vei fi ştiut va fi ştiut vom fi ştiut veţi fi ştiut vor fi ştiut |
o să ştiu o să ştii o să ştie o să ştim o să ştiţi o să ştie |
Prezent
| Persoana | Conjugarea | |
|---|---|---|
| pers I sg. pers II sg. pers III sg. pers I pl. pers II pl. pers III pl. |
eu tu el/ea noi voi ei/ele |
să ştiu să ştii să ştie să ştim să ştiţi să ştie |
Trecut perfect
| Persoana | Conjugarea | |
|---|---|---|
| pers I sg. pers II sg. pers III sg. pers I pl. pers II pl. pers III pl. |
eu tu el/ea noi voi ei/ele |
să fi știut să fi știut să fi știut să fi știut să fi știut să fi știut |
Prezent
| Persoana | Conjugarea | |
|---|---|---|
| pers I sg. pers II sg. pers III sg. pers I pl. pers II pl. pers III pl. |
eu tu el/ea noi voi ei/ele |
aş şti ai şti ar şti am şti aţi şti ar şti |
Trecut perfect
| Persoana | Conjugarea | |
|---|---|---|
| pers I sg. pers II sg. pers III sg. pers I pl. pers II pl. pers III pl. |
eu tu el/ea noi voi ei/ele |
aş fi ştiut ai fi ştiut ar fi ştiut am fi ştiut aţi fi ştiut ar fi ştiut |
Afirmativ
| Persoana | Conjugarea | |
|---|---|---|
| pers II sg. pers II pl. |
tu voi |
ştii ştiţi |
Definiție DEX:
ȘTI, știu, vb. IV. I. 1. Tranz. și intranz. (Folosit și absol.) A avea cunoștință (de…), a fi informat (în legătură cu…), a cunoaște. ◊ Loc. adv. Pe știute = în cunoștință de cauză. Pe neștiute = a) fără să-și dea seama; b) în ascuns, pe furiș, tiptil. ◊ Expr. (Tranz., absol.) Nu știu, n-am văzut = sunt cu totul străin de ceva, nu am idee de nimic. Știu eu (sau știi tu etc.) ce știu (sau știi etc.) sau las’ că știu eu, se spune pentru a arăta că cineva cunoaște bine o situație și că nu poate fi indus în eroare. Știi ce? sau știi ceva?, știi una? = fii atent la ce-ți spun, ascultă ceea ce am să-ți spun. (Numai) Dumnezeu știe sau știe Dumnezeu, se spune pentru a sprijini o afirmație sau o negație. Dumnezeu (mai) știe sau dracul (mai) știe, se spune pentru a exprima o nedumerire, neputința de a preciza sau de a explica ceva, o nesiguranță. (Intranz.) A-i ști (cuiva) de urmă = a ști unde se află cineva. Pe cât (sau după cât) știu = după informațiile pe care le am. 2. Tranz. A lua cunoștință de…; a afla, a auzi. 3. Tranz. A cunoaște pe cineva (din toate punctele de vedere). ♦ Refl. A se cunoaște pe sine, a avea cunoștință că este într-un anumit fel; a se vedea într-un anumit fel. ♦ Refl. recipr. A se cunoaște unul pe altul; a avea legături de prietenie. 4. Intranz. A ține seamă de ceva, a lua în considerație; a avea teamă sau respect de cineva. ♦ Tranz. A recunoaște pe cineva sau ceva drept… ♦ A avea parte de ceva, a se bucura de ceva. 5. Intranz. A se interesa de…, a se îngriji de… II. Tranz. 1. A poseda cunoștințe sistematice într-un domeniu, a stăpâni o știință, o artă etc. ◊ Expr. A ști carte = a ști să scrie și să citească; p. ext. a avea cunoștințe temeinice într-un domeniu, a fi învățat. A ști pe de rost (sau pe dinafară, ca pe apă, ca apa, ca pe Tatăl nostru) = a putea reproduce întocmai, din memorie, fără greșeală. ♦ A vorbi și a înțelege o anumită limbă. ♦ A se pricepe să facă ceea ce trebuie, a avea îndemânarea, abilitatea necesară într-o anumită împrejurare. ◊ Expr. A nu (mai) ști ce să (se) mai facă = a nu mai găsi nici o soluție pentru a ieși dintr-o încurcătură. A nu mai ști ce să facă de… = a fi copleșit de… A nu ști de unde s-o apuce = a nu se pricepe de unde să înceapă un lucru. (Absol.) Știu eu? exprimă o îndoială, o nesiguranță, o șovăire. 2. A putea, a fi în stare să facă ceva; a fi apt pentru ceva. ♦ A fi hotărât să facă ceva. ◊ Expr. A nu ști ce vrea = a nu putea lua o hotărâre, a fi nedecis; a șovăi. 3. A ține minte, a-și aminti. 4. A-și da seama, a înțelege, a pricepe. ◊ Expr. A nu (prea) ști multe = a riposta îndată (la provocarea cuiva). Mai știi sau mai știu (și) eu, mai știi păcatul, de unde știi!? = se prea poate, nu poți fi sigur că nu e așa. Nu știu cum = în mod inexplicabil. A fi nu știu cum = a fi ciudat, bizar. A-i fi (cuiva) nu știu cum să… = a-i fi (cuiva) greu sau penibil să… (Substantivat) Un nu știu cum sau un nu știu ce = ceva nelămurit; farmec deosebit, nedefinit. (Intranz.) A nu ști de glumă = a fi supărăcios. 5. A prevedea. ♦ A presupune, a bănui. 6. A avea certitudinea, a fi sigur de ceva. ◊ Expr. Să știu (bine) că… sau de-aș ști că… = chiar dacă… ♦ Refl. impers. A fi lucru bine cunoscut. – Lat. scire.
